Spuneți NU produselor contrafăcute!
Alegeți produse originale!
produs - bun material a cărui destinaţie finală este consumul sau utilizarea individuală ori colectivă; sunt considerate produse energia electrică, energia termică, apa şi gazele livrate pentru consumul individual;
produs cu defecte - produsul la care modul de prezentare, utilizarea previzibilă şi data achiziţionării nu oferă siguranţă consumatorilor, producând pagube acestora;
produs de folosinţă îndelungată – produsul relativ complex, constituit din piese şi subansambluri, proiectat şi construit pentru a putea fi utilizat pe durata medie de utilizare şi asupra căruia se pot efectua reparaţii sau activităţi de întreţinere;
produs contrafăcut - orice bun, inclusiv ambalajul acestuia, la care se constată utilizarea fără autorizare a unei mărci care este identică cu o marcă legal înregistrată, sau produsul care nu poate fi diferenţiat în aspectele sale esenţiale de un produs de marcă, prin care se încalcă drepturile prevăzute de lege ale deţinătorului legal al mărcii respective;
produs falsificat - produs la care se constată alterarea sub orice formă a elementelor de identificare a unei mărci, denumiri, sigle ori desen industrial legal înregistrate, de natură a induce în eroare asupra provenienţei sale, la produse care nu au fost fabricate de deţinătorul legal al mărcii ori împuternicit al acestuia, sau la care s-a constatat utilizarea mărcii legal înregistrate fără a exista acordul titularului;
produs folosit - produs folosit de un alt consumator, reparat şi testat, corespunzător din punct de vedere tehnic şi funcţional unui produs similar nou sau recondiţionat, şi care este un produs sigur;
produs periculos - produsul care nu poate fi definit ca produs sigur;
produs recondiţionat - produs nou cu ambalaj deteriorat, aspect fizic exterior necorespunzător, mici defecte de fabricaţie, dar care este adus la parametrii tehnici de funcţionare iniţiali daţi de producător prin remediere;
produs sigur - produsul care, folosit în condiţii normale sau previzibile, nu prezintă riscuri sau care prezintă riscuri minime, ţinând seama de întrebuinţarea acestuia; riscul se consideră acceptabil şi compatibil cu un grad înalt de protecţie pentru siguranţa şi sănătatea consumatorilor, în funcţie de următoarele aspecte:
a) caracteristicile produsului, ale ambalării şi ale instrucţiunilor de montaj şi întreţinere;
b) efectul asupra altor produse, împreună cu care acesta poate fi folosit;
c) modul de prezentare a produsului, etichetarea, instrucţiunile de folosire şi orice alte indicaţii şi informaţii furnizate de producător;
d) categoria de consumatori expusă riscului prin folosirea produsului;
Obligaţiile producătorului:
a) să răspundă pentru prejudiciul actual şi cel viitor cauzat de produsul cu defect, precum şi pentru cel cauzat ca rezultat cumulat al produsului cu defect cu o acţiune sau o omisiune a unei terţe persoane;
b) să pună pe piaţă numai produse sigure şi, dacă actele normative în vigoare prevăd, acestea să fie testate şi/sau certificate;
c) să pună pe piaţă numai produse care respectă condiţiile prescrise sau declarate;
d) să oprească livrările, respectiv să retragă de pe piaţă sau de la consumatori produsele la care organele abilitate sau specialiştii proprii au constatat neîndeplinirea caracteristicilor prescrise, declarate sau care ar putea afecta viaţa, sănătatea ori securitatea consumatorilor, dacă această măsură constituie singurul mijloc prin care se pot elimina neconformităţile respective;
e) să asigure, în cursul procesului de producţie, condiţii igienico-sanitare conform normelor sanitare în vigoare.
|